Toyota Mirai, primul model de serie alimentat cu hidrogen al constructorului japonez se pregătește să debuteze în Europa și Statele Unite cu o autonomie estimată la peste 500 de kilometri.
Pe noul Toyota Mirai l-am cunoscut în versiune de serie la finalul anului trecut, atunci când Toyota a vrut să își convingă publicul că poate fi un pionier și în domeniul vehiculelor alimentate cu hidrogen.
Toyota Mirai, primul model de serie alimentat cu hidrogen al mărcii, vine în Europa în 2015
Versiunea de serie a conceptului FCV, prezentat în 2013 la Salonul Auto de la Tokyo, noul Mirai se pregătește să facă cunoștință cu primii săi clienți europeni și americani, asta după ce a atras un public numeros pe piața mamă, în Japonia, fiind necesară chiar mărirea producției.
Versiunea care va fi comercializată în Europa și Statele Unite a fost testată recent de organismele specializate și promite o autonomie totală de 502.1 kilometri cu un singur plin de hidrogen. Valoarea este impresionantă pentru un model electric, care se folosește de hidroen pentru a crea energia folosită la propulsie.
Pe piața din SUA, noul Toyota Mirai va fi vândut alături de o serie de facilități, care amintesc de revoluția pe care și-a propus-o Tesla odată cu lansarea lui Model S.
Mai exact, clienții lui Mirai vor primi carburant gratuit şi suport pentru clienți deschis 24/7 pe durata primilor trei ani, un serviciu de închiriere vreme de șapte zile, asistență gratuită Toyota, plan de service fără cheltuieli pentru primii trei ani sau 55.000 de kilometri și garanție 8 ani sau 160.000 de kilometri pentru mai multe componente ale trenului de propulsie.
sursa: automarket.ro