De regulă, la service ne bucurăm când gasim loc pe rampă şi doar mai târziu ne gândim şi la securitatea reparaţiilor făcute la autovehicul. Mai jos puteţi vedea câteva dintre obligaţiile operatorilor de service auto faţă de clienţi.
Precizările în materie sunt date de Reglementările privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz – RNTR 9, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.131/2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 1.160 şi 1.160 bis/2005. Recent, aceste reglementări au fost modificate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1022/2013, publicat în Monitorul oficial nr. 542 din 28 august 2013, din care am reţinut unele dintre aceste obligaţii de interes pentru beneficiar.
service_a1
 
Modificări constructive
 
Reţinem, astfel, că operatorii economici vor putea desfăşura activităţi de modificări constructive în conformitate cu documentaţiile tehnice specifice ale producătorului vehiculului ce urmează a fi modificat, cu documentaţiile tehnice specifice proprii sau cu abilitarea producătorului vehiculului ce urmează a fi modificat. Pentru a atesta conformitatea vehiculelor supuse modificărilor constructive cu cerinţele reglementate de admitere şi menţinere în circulaţie, operatorii economici înmânează clientului declaraţii de conformitate, ale căror modele sunt prevăzute în anexa la ordin, în funcţie de activitate.
 
Piese de schimb
Operatorul economic este obligat să se asigure că produsele de schimb şi materialele de exploatare aprovizionate şi/sau utilizate:

• sunt însoţite de un document care să ateste garanţia acordată, emisă în conformitate cu legislaţia aplicabilă în vigoare (pentru toate produsele de schimb şi materialele de exploatare);
• respectă cerinţele prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 80/2000 privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă şi de comercializare a acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 671/2002, cu modificările şi completările ulterioare (pentru produsele de schimb şi materialele de exploatare noi);
• sunt însoţite de o declaraţie de conformitate emisă de producător (pentru produsele de schimb şi materialele de exploatare noi) sau de operatorul economic autorizat (pentru produsele de schimb recondiţionate).

Certificarea de garanţie

La repararea, modificarea constructivă sau reconstrucţia vehiculelor rutiere, în cazul intervenţiei la sistemele care privesc siguranţa circulaţiei, protecţia mediului, eficienţa energetică şi protecţia împotriva furturilor, prevăzute în cap V din RNTR 4, şi care sunt reglementate de directivele/regulamentele UE sau de regulamentele CEE-ONU, operatorul economic trebuie să utilizeze numai produse şi materiale de exploatare de origine, omologate sau certificate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Operatorul economic este obligat să elibereze beneficiarului certificate de garanţie pentru lucrările executate, care să includă şi duratele de garanţie aferente produselor utilizate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Regimul pieselor recondiţionate

În cazul în care operatorul economic dispune de produse recondiţionate, reparate sau folosite reutilizabile ce ar putea fi utilizate în activitatea desfăşurată, acesta va aduce la cunoştinţa beneficiarului această posibilitate, iar utilizarea acestor produse va fi condiţionată de existenţa unui accept scris al beneficiarului în acest sens.

ATENŢIE: Nu pot fi utilizate în acest scop produsele folosite care fac parte din sistemul de direcţie sau din sistemul de frânare şi nici caroseriile şi şasiurile, rezultate din dezmembrarea vehiculelor scoase din uz. Operatorul economic este obligat să elibereze beneficiarului certificate de garanţie pentru lucrările executate, care să includă şi duratele de garanţie aferente produselor utilizate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Materiale aduse de client
La repararea vehiculelor rutiere, la solicitarea scrisă a clientului, operatorul economic poate utiliza şi produse sau materiale de exploatare furnizate de client, noi (de origine, omologate sau certificate, după caz), recondiţionate, reparate sau folosite reutilizabile care îndeplinesc cerinţele minimale constructive, funcţionale sau de calitate necesare şi care respectă cerinţele de garanţie, de omologare şi de conformitate. Nici în acest caz, adică atunci când clientul aduce piese, nu pot fi utilizate în acest scop produsele folosite care fac parte din sistemul de direcţie sau din sistemul de frânare şi nici caroseriile şi şasiurile, rezultate din dezmembrarea vehiculelor scoase din uz. Operatorul economic este obligat să elibereze beneficiarului certificate de garanţie pentru lucrările executate, iar garanţia pentru produsele respective va fi asigurată de fabricantul produselor noi, de operatorul economic care a asigurat repararea sau recondiţionarea produselor ori de operatorul economic care a furnizat produsele folosite reutilizabile obţinute de la vehiculele dezmembrate, după caz, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Cadru legal
Dacă vreţi să aflaţi mai multe detalii în materie, puteţi consulta Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz. Ordonanţa a fost, recent, modificată şi completată prin Legea nr. 51/2013, publicată în Monitorul oficial nr. 146/19.03.2013.

Notă: Actele normative menţionate în acest articol pot fi consultate gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.
 
   sursa: legestart.ro