Meseria de mecanic auto nu este privita neaparat ca o meserie atragatoare in special pentru tanara generatie, care isi doreste sa lucreze mai degraba in domenii mai "la moda", precum este IT-ul sau domeniul bancar. Geta Eana, manager de resurse umane Tiriac Auto, arata ca numarul de candidati la posturile specializate din domeniul mecanicii este in scadere, in ciuda faptului ca un mecanic senior castiga pana la 3.500 de lei pe luna.
Compania Tiriac Auto, business-ul cu masini noi al omului de afaceri Ion Tiriac, care reprezinta brandurile Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz si Mitsubishi, are 526 de persoane angajate in service, dintre care 159 de mecanici.
Geta Eana a declarat pentru wall-street.ro ca recrutarea de specialisti mecanici este dificila, in conditiile in care in piata a scazut numarul candidatilor, existand un deficit de mecanici.
"Identificarea specialistilor in domeniul mecanicii se face din ce in ce mai dificil. Daca in 2015 se prezentau patru candidati pentru un post, in prezent se prezinta numai doi candidati pentru acelasi post. Piata auto duce lipsa de personal calificat in mecanica, in contextul in care se afla in plina crestere, iar cererea de personal este din ce in ce mai mare pentru astfel de pozitii", a explicat Geta Eana.
Potrivit acesteia, media salariului de incadrare pentru un mecanic calificat, cu nivel de senioritate, poate sa ajunga la 3.000 lei - 3.500 de lei.
Din scoli lipseste practica
Geta Eana a precizat ca majoritatea absolventilor scolilor de profil au un nivel de pregatire teoretica mediu, insa problema cea mai mare apare cand vine vorba despre pregatirea practica, "care este de un nivel scazut, din pacate, fiind nevoiti sa completam noi pregatirea acestora".
Potrivit acesteia, ca o economie sa se dezvolte armonios si sustenabil, este nevoie de adevarati specialisti in toate disciplinele din campul muncii.
"Lipsa de personal tehnic calificat se manifesta intr-o serie de industrii, nu numai in cea auto, iar asta ne afecteaza negativ pe toti – de la ratarea unor potentiale investitii in Romania, la incapacitatea companiilor de a produce la nivel maxim, cu resurse optime", a aratat Eana.
Elevii din invatamantul profesional, o sursa pentru companiile angajatoare
In contextul lipsei de personal calificat in domeniul mecanicii, compania deruleaza parteneriate de mai bine de 10 ani cu scoli profesionale si cu alte institutii, oferind tinerilor posibilitatea sa faca practica in service-urile Tiriac Auto, astfel incat sa poata dobandi abilitatile tehnice necesare in atelierele de reparatii auto. Ulterior, o parte dintre tinerii care fac practica sunt angajati de companie.
De exemplu, pe parcursul anului 2015 au fost in practica in companie 78 de persoane, iar 12 dintre ele au fost angajate la finalul perioadei.
sursa: wall-street.ro